Fitoterapia in diabet zaharat

In mod special, in ultimii 10 ani, s-au facut cercetari stiintifice amanuntite asupra plantelor utilizate de diverse popoare pentru actiunea lor hipoglicemianta.In acest sens, este interesant de semnalat faptul ca una si aceeasi specie, de exemplu Catharantus roseus este utilizata in tratamentul traditional al diabetului, de catre comunitati umane situate la mare distanta unele de altele (Filipine - Africa de Sud - Australia - India).
        Unii alcaloizi din planta administrati unui numar mare de bolnavi diabetici, in cantitate de 100 mg/1kg corp, s-au dovedit a fi, in ceea ce priveste actiunea, echivalenti Tolbutamidei (sulfamida antidiabetica cea mai larg utilizata in tratamentul diabetului).
        Pana in prezent, rezultatele cele mai bune in tratamentul pancreatitelor si al diabetului, prin mijloace fitoterapeutice, au fost obtinute asociind extractele selective din cele mai multe plante sau plantele ca atare, neprelucrate prin procedee chimice.
        Aceste plante contin glicozite sterolice si flavonozide.
        La unele specii, efectul hipoglicemiant dispare prin prin uscarea plantei la temperaturi de peste 400C sau prin infuzare. In alte cazuri, efectele hipoglicemiante depind de starea de maturizare a fructului.
        Este cazul bananelor, la care fructele verzi scad glicemia, pe cand cele coapte ii cresc nivelul.
        Unele substante active din plante actioneaza numai in prezenta unor cantitati minime de celule pancreatice beta (insulinoproducatoare), actiunea lor fiind realizata prin intermediul insulinei.
        La numerosi pacienti tratati cu extracte de frunze de afin, s-a constatat reducerea semnificatica a dozelor de insulina necesare zilnic.
        Administrarea fructelor de afin are un efect hipoglicemic.
In formele usoare de diabet zaharat, preparatele din afin pot chiar inlocui insulina, mai ales daca se asociaza si cu alte plante cu actiune hipoglicemianta.
        Totusi, trebuie retinut ca substantele active din afin nu dau rezultate satisfacatoare in formele medii sau severe de diabet, sau in diabetul infantil.
        Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate, cate 50-100g pe zi, in cure de 2 saptamani pe luna.
        Tratamentul se va face intermitent, cu pauze intre serii.
        Din infuzia preparata dintr-o lingura de frunze de afin la o cana cu apa se beau 2 cani pe zi timp de 10 zile.        
        Extractul apos, preparat la rece prin macerarea a doua linguri de frunze in 250 ml apa, timp de 6 ore, se bea in cantitate de 2 cani pe zi.
        Pulberea din fructe uscate se ia cate jumatate de lingurita, in putina apa, de 3 ori pe zi.
        Frunzele de anghinare contribuie si ele la scaderea glicemiei - infuzie. Infuzia preparata din frunze de dud.
        Decoctul dintr-o lingura de teci de fasole maruntite.
        Se recomanda ca adjuvante frunzele de nuc, frunzele de salvie, frunzele de urzica si radacina de brusture, toate sub forma de infuzie, preparata dintr-o lingura de planta la o cana cu apa.
        Se beau 2-3 cani pe zi, exceptand radacina de brusture care se prepara sub forma de decoct, o lingura de planta la o cana cu apa, din care se beau 2 cani pe zi.

Aerul

Continut:
        In compozitia chimica a aerului, se remarca doua categorii de elemente: unele care se afla in mod constant si altele care se gasesc numai in mod accidental.
        Elementele constante ale aerului, oxigen (20,95%), bioxid de carbon (0,03%), si azot (78,09%), se gasesc in proportii aproape fixe, pe cand ozonul (1-2 mg la 100 m3), vaporii de apa, gazele rare (heliu, argon, neon, xenon etc.), amoniacul, oxidul de carbon (1-15 mg la m3) se gasesc in proportii variabile.
        La acestea se adauga fumul si particulele fine de praf, care au efecte iritative, traumatice ale mucoasei tractului respirator, putand oficia in acelasi timp rolul de vehiculant al diversilor germeni patogeni.
        Omul poate supravietui cateva saptamani fara hrana, cateva zile fara apa, insa numai cateva minute fara aer.
        Aerul este esential pentru viata.
        Cinci minute fara aer provoaca leziuni ireversibile la nivelul celulelor nervoase, cu consecinte grave asupra sanatatii, amenintand viata.
        De ce aerul este atat de important ?
        Pentru ca el contine oxigen.
        Cand inspiram aerul in plamani, oxigenul este transferat in globulele rosii ale sangelui, care il vor duce mai departe la toate celulele organismului.
        La nivelul acestora, au loc reactii chimice vitale. In urma lor, rezulta bioxid de carbon, pe care tot globulele rosii il transporta la plamani, care-l vor da afara din corp prin expiratie, caci este un produs rezidual.
        Zilnic, prin plamanii nostri trec 10.000 de litri de aer.
        Aerul contine, pe langa oxigen si hidrogen, azot si, uneori, elemente nocive datorita poluarii atmosferei pamantului nostru.
        Aerul, care patrunde pe caile respiratorii (nas, gura, trahee, bronhii, bronhiole), este filtrat, umezit si incalzit la temperatura corpului. In final, el ajunge in cele mai mici camarute ale plamanilor, numite alveole, care sunt tapetate cu o retea de vase de sange foarte mici, numite capilare.
        La nivelul acestor capilare se realizeaza schimbul de gaze - oxigen si bioxid de carbon.
        Acest schimb se realizeaza rapid; in aprox. un minut, tot sangele trece prin plamani.
        Aerul contine si praf.
        Nasul poate filtra acest praf, de aceea este bine sa respiram pe nas si sa-l ferim de infectii.
        Este foarte importanta calitatea aerului pe care-l respiram.
        Cel mai bun aer se afla in apropierea zonelor verzi, a padurilor, langa mari si oceane.
        Acest aer contine din abundenta oxigen si ioni negativi.
        Oxigenul se poate obtine numai prin respiratie.
        Este bine sa ne ajutam respiratia intr-o postura (pozitia corpului) corecta: umerii pe spate, pieptul in fata, spatele drept; prin imbracaminte lejera, prin respiratie diafragmatica (sa punem la lucru diafragma, muschiul abdominal in respiratie) si cat mai multa miscare fizica.
        Dusmanul modern cel mai aprig al aerului din incaperi este fumul de tutun.
        Este periculos atat fumatul activ, cat si contaminarea celor nefumatori din jurul nostru.
        Ozonul, gaz albastrui cu miros intepator, exercita influente benefice asupra organismului omenesc.
        Concentratia acestui gaz in atmosfera variaza cu altitudinea, in zonele muntoase gasindu-se mari cantitati de ozon, in comparatie cu zonele de ses.
        Concentratia maxima a ozonului se afla la aproximativ 30-35 km, unde alcatuieste ozonosfera, un adevarat filtru protector al pamantului.
        Aerul bogat in ozon, din zona muntoasa, exercita un efect stimulant asupra organismului, crescandu-i rezistenta la frig si la actiunea substantelor toxice, si avand efecte oxidative si bactericide, argumente ce pledeaza pentru cura de aer din zona alpina in tratarea diverselor afectiuni ale aparatului respirator, cardio-vascular si nervos. In natura, aerul se ionizeaza sub actiunea radiatiilor cosmice, a radioactivitatii din sol, a descarcarilor electrice din atmosfera, sub influenta carora moleculele diferitelor substante din aer devin ioni negativi sau pozitivi.
        Efectul benefic al ionilor negativi asupra organismului rezida in facilitarea procesului de hematoza la nivelul membranei alveolo-capilare, in influenta favorabila exercitata asupra metabolismului celulei nervoase facilitand somnul si relaxarea, contribuind astfel la recuperarea si consolidarea sanatatii fizice si psihice.
        In contextul civilizatiei moderne de astazi, omul petrece mai mult de jumatate din viata in spatii inchise, iar mijloacele si caile de acces ale aerului spre aceste spatii altereaza mult din proprietatile terapeutice ale aerului proaspat. In contextul vietii trepidante, goniti de criza de timp, uitam ca pentru a ne pastra o sanatate viguroasa nu este suficient doar sa respiram, ci este necesar sa afectam 10-15 minute de cateva ori pe zi unei gimnastice respiratorii sistematice, ampla, profunda, intr-un mediu cat mai putin poluat.
        Cura de aer se poate practica fie in repaus, stand intr-un mediu natural, respirand profund, fie efectuand complexe de exercitii fizice simple destinate atat tonifierii musculare implicate in respiratie, cat si a musculaturii corpului in general.