Indrumari privind modul de recoltare, uscare si utilizare a plantelor medicinale

1.Recoltarea plantelor
        Recoltarea presupune o buna cunoastere a plantelor medicinale, pentru a evita confuziile intre diferite plante care, desi mult asemanatoare, pot avea efecte nedorite.
        Recoltarea trebuie sa se faca in locuri nepoluate, in momentul optim de dezvoltare a plantei, cand aceasta are cea mai mare concentratie in principii active.
        Experienta arata ca cele mai bune rezultate se obtin cu plante proaspat culese.
        Momentul optim de recoltare difera pentru diferitele organe ale plantei: - florile - in timpul infloririi; - frunzele - inainte si in timpul infloririi; - radacinile - primavara devreme sau toamna tarziu; - scoarta - numai primavara cand incepe circulatie sevei; - fructele - cand sunt suficient coapte; - semintele - dupa coacerea fructelor; - mugurii - primavara, inainte de desfacerea lor.
2. Uscarea
        Pentru a putea fi pastrate timp indelungat, plantele sau organele plantelor care au fost recoltate trebuie sa fie bine uscate.
        Prin uscare, plantele nu trebuie sa-si piarda culoarea si mirosul lor natural.
        Plantele recoltate se intind in strat subtire, pe panza sau hartie alba, pe foi de cort sau gratare de nuiele si se usuca cat mai repede posibil la umbra sau in incaperi calde, ventilate (40 grade).
        La soare se pot expune pentru uscare flori albe, radacini, scoarta.
        La umbra se vor usca flori colorate, frunze, muguri.
        Fructele se usuca de obicei rapid la temperaturi ridicate (ex. cuptor etc.).
        Pentru depozitare, se folosesc doar ambalajele din hartie sau panza.
        Se apreciaza ca valabilitatea plantelor odata uscate este de aproximativ 1-2 ani, dupa care acestea isi pierd din proprietatile curative.
3.Modalitati de preparare
        Utilizarea plantelor medicinale in terapie se bazeaza pe principiile active pe care le contin, principii care se obtin din plante, utilizandu-se dizolvanti ca : apa, alcoolul, vinul, uleiul etc.
        Infuzia, decoctul si maceratul sunt solutii extractive apoase. Infuzia consta in pastrarea plantei in contact cu apa clocotita , de obicei timp de 2-3 minute, dupa care se strecoara.
        De obicei, proportia este de o lingurita la 250 ml apa clocotita.
        Se utilizeaza in general pentru flori si frunze.
        Decoctul se prepara din materia vegetala maruntita (de obicei o lingurita), la care se adauga apa (250 ml) si se fierbe 5-30 de minute.
        Decoctul se strecoara fierbinte si se completeaza cu apa fierbinte, in cantitatea necesara, corespunzatoare pierderilor prin evaporare.
        Aceasta metoda este folosita in general pentru obtinerea principiilor active din partile plantelor care au un tesut lemnos (radacini, scoarta).
        Sucul proaspat obtinut din plante se utilizeaza intern sub forma de picaturi sau extern, pentru frictiuni.
        Maceratul consta in pastrarea plantei maruntite, in contact cu apa rece, 1-12 ore.
        Se utilizeaza in cazul plantelor la care extractia principiilor active necesita timp mai lung: vasc, nalba, in.
        Maceratul se prepara la temperatura camerei.
        Ceaiul obtinut prin extractie apoasa se prepara pentru o singura zi.
        Se bea neindulcit sau indulcit cu miere de albine.
        Cataplasma (obojeala sau prisnita) este un preparat pastos, obtinut din planta maruntita, inmuiata in apa, alcool sau la abur, care se pune intre doua bucati de tifon sau panza, dupa care se aplica pe regiunea afectata, iar apoi se infasoara cu o haina calduroasa.
        Tinctura este o solutie extractiva, alcoolica ce se prepara la temperatura camerei.
        Se utilizeaza alcoolul etilic de 40-700C.
        Proportia folosita este de obicei de 20% (20 g planta la 100ml alcool).
        Planta maruntita se pune intr-o sticla si se adauga alcoolul.
        Se agita zilnic, 10-14 zile, dupa care se strecoara si se pastreaza in sticle de culoare inchisa, bine etansate.
        Se utilizeaza sub forma de picaturi, diluate in ceai sau apa.
        Vinul medicinal se obtine din planta bine maruntita, macerata in vin.
        De obicei la 1 l de vin se adauga 50-60g planta, care se macereaza 10-14 zile, dupa care se strecoara si pastreaza in sticle bine inchise. Se utilizeaza ca stomahic, administrandu-se cu 1/2-1 ora inainte de masa. Se recomanda a nu se folosi de catre persoanele care sufera de gastrite, hiperaciditate, ulcer, hipertensiune arteriala, afectiuni hepatice.
        Oteturile aromatice se prepara prin macerarea plantelor in otet de vin, in proportie 50-100g plante maruntite la 1 l otet.
        Se lasa la macerat 10-14 zile, dupa care se strecoara.
        Este utilizat pentru frictiuni.
        Uleiurile medicinale se obtin din plantele bine maruntite, macerate in ulei comestibil, timp de 3-6 saptamani.        
        Inhalatia se prepara, utilizandu-se plante medicinale bogate in uleiuri volatile, sau chiar uleiuri volatile ce se pun in vase smaltuite, de portelan sau de Jena dupa care se adauga apa clocotita.
        Vaporii care se degaja sunt bogati in uleiuri volatile, actionand eficient in afectiuni ale cailor respiratorii superioare.
        Gargarismele.
        Se utilizeaza infuzia sau decoctul de plante sub forma de gargara, in amigdalite, afte, abscese dentare.
        Baile fitoterapeutice utilizeaza plantele medicinale pentru uzul extern.
        Baia poate fi generala sau locala.
        Pentru baia generala se folosesc 200g plante care se lasa la macerat 12 ore in 5l apa rece.
        Apoi, se incalzeste, se strecoara si se adauga la apa de baie.
        Pentru a usura calcularea cantitatii de planta necesara prepararii diverselor forme farmaceutice, redam mai jos echivalenta aproximativa in grame, la o lingurita din diferite parti ale plantei maruntite si, respectiv, la un varf de cutit de pulbere din planta.
        O ligurita plina: (frunze) = 2-3 g (flori) = 3-4 g (seminte) = 8-10 g (radacina si rizomi) = 5-7 g (scoarta) = 6-7 g (fructe) = 5-6 g (parti aeriene) = 4-5 g (matase de porumb)= 1 g
        Un varf de cutit de pulbere din diferite parti ale plantei = 1 g.

Aerul

Continut:
        In compozitia chimica a aerului, se remarca doua categorii de elemente: unele care se afla in mod constant si altele care se gasesc numai in mod accidental.
        Elementele constante ale aerului, oxigen (20,95%), bioxid de carbon (0,03%), si azot (78,09%), se gasesc in proportii aproape fixe, pe cand ozonul (1-2 mg la 100 m3), vaporii de apa, gazele rare (heliu, argon, neon, xenon etc.), amoniacul, oxidul de carbon (1-15 mg la m3) se gasesc in proportii variabile.
        La acestea se adauga fumul si particulele fine de praf, care au efecte iritative, traumatice ale mucoasei tractului respirator, putand oficia in acelasi timp rolul de vehiculant al diversilor germeni patogeni.
        Omul poate supravietui cateva saptamani fara hrana, cateva zile fara apa, insa numai cateva minute fara aer.
        Aerul este esential pentru viata.
        Cinci minute fara aer provoaca leziuni ireversibile la nivelul celulelor nervoase, cu consecinte grave asupra sanatatii, amenintand viata.
        De ce aerul este atat de important ?
        Pentru ca el contine oxigen.
        Cand inspiram aerul in plamani, oxigenul este transferat in globulele rosii ale sangelui, care il vor duce mai departe la toate celulele organismului.
        La nivelul acestora, au loc reactii chimice vitale. In urma lor, rezulta bioxid de carbon, pe care tot globulele rosii il transporta la plamani, care-l vor da afara din corp prin expiratie, caci este un produs rezidual.
        Zilnic, prin plamanii nostri trec 10.000 de litri de aer.
        Aerul contine, pe langa oxigen si hidrogen, azot si, uneori, elemente nocive datorita poluarii atmosferei pamantului nostru.
        Aerul, care patrunde pe caile respiratorii (nas, gura, trahee, bronhii, bronhiole), este filtrat, umezit si incalzit la temperatura corpului. In final, el ajunge in cele mai mici camarute ale plamanilor, numite alveole, care sunt tapetate cu o retea de vase de sange foarte mici, numite capilare.
        La nivelul acestor capilare se realizeaza schimbul de gaze - oxigen si bioxid de carbon.
        Acest schimb se realizeaza rapid; in aprox. un minut, tot sangele trece prin plamani.
        Aerul contine si praf.
        Nasul poate filtra acest praf, de aceea este bine sa respiram pe nas si sa-l ferim de infectii.
        Este foarte importanta calitatea aerului pe care-l respiram.
        Cel mai bun aer se afla in apropierea zonelor verzi, a padurilor, langa mari si oceane.
        Acest aer contine din abundenta oxigen si ioni negativi.
        Oxigenul se poate obtine numai prin respiratie.
        Este bine sa ne ajutam respiratia intr-o postura (pozitia corpului) corecta: umerii pe spate, pieptul in fata, spatele drept; prin imbracaminte lejera, prin respiratie diafragmatica (sa punem la lucru diafragma, muschiul abdominal in respiratie) si cat mai multa miscare fizica.
        Dusmanul modern cel mai aprig al aerului din incaperi este fumul de tutun.
        Este periculos atat fumatul activ, cat si contaminarea celor nefumatori din jurul nostru.
        Ozonul, gaz albastrui cu miros intepator, exercita influente benefice asupra organismului omenesc.
        Concentratia acestui gaz in atmosfera variaza cu altitudinea, in zonele muntoase gasindu-se mari cantitati de ozon, in comparatie cu zonele de ses.
        Concentratia maxima a ozonului se afla la aproximativ 30-35 km, unde alcatuieste ozonosfera, un adevarat filtru protector al pamantului.
        Aerul bogat in ozon, din zona muntoasa, exercita un efect stimulant asupra organismului, crescandu-i rezistenta la frig si la actiunea substantelor toxice, si avand efecte oxidative si bactericide, argumente ce pledeaza pentru cura de aer din zona alpina in tratarea diverselor afectiuni ale aparatului respirator, cardio-vascular si nervos. In natura, aerul se ionizeaza sub actiunea radiatiilor cosmice, a radioactivitatii din sol, a descarcarilor electrice din atmosfera, sub influenta carora moleculele diferitelor substante din aer devin ioni negativi sau pozitivi.
        Efectul benefic al ionilor negativi asupra organismului rezida in facilitarea procesului de hematoza la nivelul membranei alveolo-capilare, in influenta favorabila exercitata asupra metabolismului celulei nervoase facilitand somnul si relaxarea, contribuind astfel la recuperarea si consolidarea sanatatii fizice si psihice.
        In contextul civilizatiei moderne de astazi, omul petrece mai mult de jumatate din viata in spatii inchise, iar mijloacele si caile de acces ale aerului spre aceste spatii altereaza mult din proprietatile terapeutice ale aerului proaspat. In contextul vietii trepidante, goniti de criza de timp, uitam ca pentru a ne pastra o sanatate viguroasa nu este suficient doar sa respiram, ci este necesar sa afectam 10-15 minute de cateva ori pe zi unei gimnastice respiratorii sistematice, ampla, profunda, intr-un mediu cat mai putin poluat.
        Cura de aer se poate practica fie in repaus, stand intr-un mediu natural, respirand profund, fie efectuand complexe de exercitii fizice simple destinate atat tonifierii musculare implicate in respiratie, cat si a musculaturii corpului in general.