Soarele

Lumina soarelui ucide microbii si virusii, relaxeaza sistemul nervos si scade tensiunea musculara.
Ea are actiune in sintetizarea vitaminei D (vitamina antirahitica).
Aceasta vitamina actioneaza asemenea unui hormon, avand rol esential ata la copii, cat si la adulti. Ea asigura rezistenta oaselor si proportia dintre calciu si fosfor in organism.
Expunandu-ne pielea la soare in fiecare zi timp de 15-20 de minute, asiguram necesarul zilnic de vitamina D (400 u.i. pe zi pentru toate varstele).
Lumina soarelui fortifica sistemul de aparare al corpului si promoveaza sanatatea pielii.
Lumina soarelui trebuie folosita cu intelepciune, extrema expunerii prea mult la soare putand duce la arsuri foarte grave (iar in ultima vreme, nu sunt nesemnificative radiatiile solare periculoase) si cancere cutanate.
Radiatiile ultraviolete influenteaza favorabil activitatea glandelor endocrine, a sistemului nervos, a aparatului respirator, digestiv si cardio-circulator.
Intensitatea radiatiilor ultraviolete este variabila in functie de diversi factori: - de anotimp - radiatiile ultraviolete au intensitatea mai mare vara decat iarna; - de latitudine - cu cat soarele este mai sus si radiatiile cad "mai vertical", cu atat ultravioletele sunt mai intense; astfel, luna iunie este cea mai bogata in ultraviolete; - de altitudine - ultravioletele sunt mai intense la munte decat la la mare; - de perioada diurna - sunt mai intense intre orele 9-12; - de fenomenele de reflexie si refractie - ultraviolete sunt mai bogate pe suprafete albe (zapada, nisip) si lucioase (gheata, apa); - de gradul poluarii atmosferice - cu cat atmosfera este mai poluata cu ata ultraviolete pierd din intensitate;
Radiatiile infrarosii (radiatii calorice), prin isusi efectul lor termic, conditioneaza viata pe Pamant.
Este bine de stiut ca, fara Soare, planeta Terra ar intra intr-o era a glaciatiunii.
De asemenea, aceste radiatii exercita multiple influente favorabile asupra organismului, facilitand metabolismul, schimburile celulare, circulatia.

Mierea

Mierea - medicament/aliment
        Pe lânga aportul energetic imediat datorat continutului de glucoza si fructoza, direct asimilabile, ceea ce o recomanda în toate actiunile ce necesita efort fizic si intelectual intens, mierea de albine are si însusiri terapeutice prin continutul în enzime, vitamine, saruri, minerale si acizi organici.
        Mierea este indicata în:
1) Afectiuni ale aparatului digestiv : - ulcere gastro-duodenale - gastrite hiperacide - constipatii Se recomanda doze de 150g/zi în trei reprize cu doua ore înainte de masa , însotite de ceaiuri usor caldute, în nici un caz reci.
2) Afectiuni hepato-biliare, atât în hepatita toxica, cât si în cea infectioasa; gratie actiunii bactericide si continutului în glucide, mierea amelioreaza functiile hepato-celulare si mareste rezistenta organismului.
        Mierea se administreaza ca atare sau asociata cu ceaiurile indicate în aceste afectiuni.
3) Afectiuni cardio-vasculare Mierea are o actiune favorabila asupra muschiului cardiac si a circulatiei coronariene si periferice prin prezenta acetil colinei(în special în mierea de floarea soarelui) dar si prin continutul bogat în vitamine si glucide si nul în clorura de sodiu.
        Datorita îmbunatatirii circulatiei periferice, mierea favorizeaza activitatile intelectuale si atenueaza efectele îmbatrânirii.
4) Afectiuni ale aparatului respirator, laringite, bronsite, datorita actiunii antimicrobiene si antiinflamatorii a mierii; se administreaza ca atare sau cu lapte caldut.
5) Afectiuni ale pielii, rani, eczeme, furunculoze, datorita actiunii antimicotice si antimicrobiene; se foloseste prin aplicarea directa pe suprafata ranii; dar mierea este si o hrana pretioasa pentru piele, astfel ca, sub actiunea ei, pielea devine moale si elastica; se poate folosi ca atare, sau în amestec cu albus de ou sau glicerina.
6) Afectiuni ale sistemului nervos, neuroastenii.
        Mierea hraneste si fortifica celulele nervoase(prin continutul în glucoza si fructoza), iar prezenta vitaminelor si a sarurilor minerale ajuta la întretinerea echilibrului ionilor în organism si, ca urmare, nervozitatea scade, somnul devine mai linistit, apare senzatia de vigoare.
        Dar, atentie, toate proprietatile terapeutice sunt diminuate de timp, iar prin încalzire componentele active, de valoare îsi înceteaza activitatea, mierea transformându-se într-un simplu depozit de zaharuri si saruri minerale cu valoare redusa, de fapt un aliment dulce fara a mai fi si un medicament pretios.

Menta

Menta este o planta, bine cunoscuta pentru proprietatile sale curative, dar si pentru aroma tonifianta.
        Ceaiul de menta este utilizat in medicina naturista pentru proprietatile sale digestive, calmante, decontractante si decongestionate.
        Infuzia de menta calmeaza dereglarile digestive cauzate de nervozittaea excesiva si stimuleaza vezica biliara.
        De asemenea, calmeaza migrenele, durerile de cap si de git.
        Substanta cea mai importanta pe care o contine aceasta planta, cu efect terapeutic, este mentholul, eficace in cazul ametelilor, durerilor intestinale, de stomac.
        Potasiul, calciul si vitamina B determina cresterea tonusului muscular si a imunitatii organismului.
        Infuzia de menta mareste, deopotriva, gradul de concentrare.
        Gustul mentei variaza, in functie de tipul de cultura, de la mentolat la acrisor.
        La bucatarie, este recomandata folosirea frunzelor proaspete.
        Englezii si arabii sint cei mai mari consumatori de menta din lume. In timp ce primii folosesc menta pentru sosuri, alaturi de mincarurile cu carne de miel, arabii beau, la aproape orice ora din zi ceai fierbinte de menta, pentru a se racori.
        In Orientul mijlociu si in Africa, aceasta planta este folosita la salate, pentru condimentarea gratarului, aromarea iaurtului sau a dulciurilor pe baza de brinza.
        Poti folosi si tu menta: la ceaiuri: pune citeva frunze de menta in ceaiul negru, pentru a reduce efectul cafeinei; lasa 2-3 minute sau chiar mai mult, daca vrei sa obtii o aroma mai puternica la dulciuri: inghetata, inainte de a o pune la frigider, o poti aroma cu frunze de menta.
        Lasa timp de cinci minute la congelator si scoate frunzele. la omleta: adauga, la sfirsit, citeva frunze de menta pentru o aroma mai placuta la salate: pune citeva frunze in salatele cu ceapa rosie, rosii, patrunjel, sos de lamiie la mincaruri: frunzele de menta se potrivesc la mincaruri cu mazare, morcovi, cartofi, fasole; se pun la sfirsit.
        Daca te-am convins sa aduci menta in bucatarie, iti recomandam un sos de menta indian.
        Ai nevoie de: 1/4 ceasca iaurt, 2 lingurite cu menta taiata marunt, o lingurita zahar, sare si piper.
        Se amesteca bine ingredientele cu mixerul si se lasa la frigider citeva minute.

Indrumari privind modul de recoltare, uscare si utilizare a plantelor medicinale

1.Recoltarea plantelor
        Recoltarea presupune o buna cunoastere a plantelor medicinale, pentru a evita confuziile intre diferite plante care, desi mult asemanatoare, pot avea efecte nedorite.
        Recoltarea trebuie sa se faca in locuri nepoluate, in momentul optim de dezvoltare a plantei, cand aceasta are cea mai mare concentratie in principii active.
        Experienta arata ca cele mai bune rezultate se obtin cu plante proaspat culese.
        Momentul optim de recoltare difera pentru diferitele organe ale plantei: - florile - in timpul infloririi; - frunzele - inainte si in timpul infloririi; - radacinile - primavara devreme sau toamna tarziu; - scoarta - numai primavara cand incepe circulatie sevei; - fructele - cand sunt suficient coapte; - semintele - dupa coacerea fructelor; - mugurii - primavara, inainte de desfacerea lor.
2. Uscarea
        Pentru a putea fi pastrate timp indelungat, plantele sau organele plantelor care au fost recoltate trebuie sa fie bine uscate.
        Prin uscare, plantele nu trebuie sa-si piarda culoarea si mirosul lor natural.
        Plantele recoltate se intind in strat subtire, pe panza sau hartie alba, pe foi de cort sau gratare de nuiele si se usuca cat mai repede posibil la umbra sau in incaperi calde, ventilate (40 grade).
        La soare se pot expune pentru uscare flori albe, radacini, scoarta.
        La umbra se vor usca flori colorate, frunze, muguri.
        Fructele se usuca de obicei rapid la temperaturi ridicate (ex. cuptor etc.).
        Pentru depozitare, se folosesc doar ambalajele din hartie sau panza.
        Se apreciaza ca valabilitatea plantelor odata uscate este de aproximativ 1-2 ani, dupa care acestea isi pierd din proprietatile curative.
3.Modalitati de preparare
        Utilizarea plantelor medicinale in terapie se bazeaza pe principiile active pe care le contin, principii care se obtin din plante, utilizandu-se dizolvanti ca : apa, alcoolul, vinul, uleiul etc.
        Infuzia, decoctul si maceratul sunt solutii extractive apoase. Infuzia consta in pastrarea plantei in contact cu apa clocotita , de obicei timp de 2-3 minute, dupa care se strecoara.
        De obicei, proportia este de o lingurita la 250 ml apa clocotita.
        Se utilizeaza in general pentru flori si frunze.
        Decoctul se prepara din materia vegetala maruntita (de obicei o lingurita), la care se adauga apa (250 ml) si se fierbe 5-30 de minute.
        Decoctul se strecoara fierbinte si se completeaza cu apa fierbinte, in cantitatea necesara, corespunzatoare pierderilor prin evaporare.
        Aceasta metoda este folosita in general pentru obtinerea principiilor active din partile plantelor care au un tesut lemnos (radacini, scoarta).
        Sucul proaspat obtinut din plante se utilizeaza intern sub forma de picaturi sau extern, pentru frictiuni.
        Maceratul consta in pastrarea plantei maruntite, in contact cu apa rece, 1-12 ore.
        Se utilizeaza in cazul plantelor la care extractia principiilor active necesita timp mai lung: vasc, nalba, in.
        Maceratul se prepara la temperatura camerei.
        Ceaiul obtinut prin extractie apoasa se prepara pentru o singura zi.
        Se bea neindulcit sau indulcit cu miere de albine.
        Cataplasma (obojeala sau prisnita) este un preparat pastos, obtinut din planta maruntita, inmuiata in apa, alcool sau la abur, care se pune intre doua bucati de tifon sau panza, dupa care se aplica pe regiunea afectata, iar apoi se infasoara cu o haina calduroasa.
        Tinctura este o solutie extractiva, alcoolica ce se prepara la temperatura camerei.
        Se utilizeaza alcoolul etilic de 40-700C.
        Proportia folosita este de obicei de 20% (20 g planta la 100ml alcool).
        Planta maruntita se pune intr-o sticla si se adauga alcoolul.
        Se agita zilnic, 10-14 zile, dupa care se strecoara si se pastreaza in sticle de culoare inchisa, bine etansate.
        Se utilizeaza sub forma de picaturi, diluate in ceai sau apa.
        Vinul medicinal se obtine din planta bine maruntita, macerata in vin.
        De obicei la 1 l de vin se adauga 50-60g planta, care se macereaza 10-14 zile, dupa care se strecoara si pastreaza in sticle bine inchise. Se utilizeaza ca stomahic, administrandu-se cu 1/2-1 ora inainte de masa. Se recomanda a nu se folosi de catre persoanele care sufera de gastrite, hiperaciditate, ulcer, hipertensiune arteriala, afectiuni hepatice.
        Oteturile aromatice se prepara prin macerarea plantelor in otet de vin, in proportie 50-100g plante maruntite la 1 l otet.
        Se lasa la macerat 10-14 zile, dupa care se strecoara.
        Este utilizat pentru frictiuni.
        Uleiurile medicinale se obtin din plantele bine maruntite, macerate in ulei comestibil, timp de 3-6 saptamani.        
        Inhalatia se prepara, utilizandu-se plante medicinale bogate in uleiuri volatile, sau chiar uleiuri volatile ce se pun in vase smaltuite, de portelan sau de Jena dupa care se adauga apa clocotita.
        Vaporii care se degaja sunt bogati in uleiuri volatile, actionand eficient in afectiuni ale cailor respiratorii superioare.
        Gargarismele.
        Se utilizeaza infuzia sau decoctul de plante sub forma de gargara, in amigdalite, afte, abscese dentare.
        Baile fitoterapeutice utilizeaza plantele medicinale pentru uzul extern.
        Baia poate fi generala sau locala.
        Pentru baia generala se folosesc 200g plante care se lasa la macerat 12 ore in 5l apa rece.
        Apoi, se incalzeste, se strecoara si se adauga la apa de baie.
        Pentru a usura calcularea cantitatii de planta necesara prepararii diverselor forme farmaceutice, redam mai jos echivalenta aproximativa in grame, la o lingurita din diferite parti ale plantei maruntite si, respectiv, la un varf de cutit de pulbere din planta.
        O ligurita plina: (frunze) = 2-3 g (flori) = 3-4 g (seminte) = 8-10 g (radacina si rizomi) = 5-7 g (scoarta) = 6-7 g (fructe) = 5-6 g (parti aeriene) = 4-5 g (matase de porumb)= 1 g
        Un varf de cutit de pulbere din diferite parti ale plantei = 1 g.

Fitoterapia in ulcer

In mod special, in ultimii 10 ani, s-au facut cercetari stiintifice amanuntite asupra plantelor utilizate de diverse popoare pentru actiunea lor hipoglicemianta.In acest sens, este interesant de semnalat faptul ca una si aceeasi specie, de exemplu Catharantus roseus este utilizata in tratamentul traditional al diabetului, de catre comunitati umane situate la mare distanta unele de altele (Filipine - Africa de Sud - Australia - India).
        Unii alcaloizi din planta administrati unui numar mare de bolnavi diabetici, in cantitate de 100 mg/1kg corp, s-au dovedit a fi, in ceea ce priveste actiunea, echivalenti Tolbutamidei (sulfamida antidiabetica cea mai larg utilizata in tratamentul diabetului).
        Pana in prezent, rezultatele cele mai bune in tratamentul pancreatitelor si al diabetului, prin mijloace fitoterapeutice, au fost obtinute asociind extractele selective din cele mai multe plante sau plantele ca atare, neprelucrate prin procedee chimice.
        Aceste plante contin glicozite sterolice si flavonozide.
        La unele specii, efectul hipoglicemiant dispare prin prin uscarea plantei la temperaturi de peste 400C sau prin infuzare.
        In alte cazuri, efectele hipoglicemiante depind de starea de maturizare a fructului.
        Este cazul bananelor, la care fructele verzi scad glicemia, pe cand cele coapte ii cresc nivelul.
        Unele substante active din plante actioneaza numai in prezenta unor cantitati minime de celule pancreatice beta (insulinoproducatoare), actiunea lor fiind realizata prin intermediul insulinei.
        La numerosi pacienti tratati cu extracte de frunze de afin, s-a constatat reducerea semnificatica a dozelor de insulina necesare zilnic.
        Administrarea fructelor de afin are un efect hipoglicemic.
In formele usoare de diabet zaharat, preparatele din afin pot chiar inlocui insulina, mai ales daca se asociaza si cu alte plante cu actiune hipoglicemianta.
        Totusi, trebuie retinut ca substantele active din afin nu dau rezultate satisfacatoare in formele medii sau severe de diabet, sau in diabetul infantil.
        Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate, cate 50-100g pe zi, in cure de 2 saptamani pe luna.
        Tratamentul se va face intermitent, cu pauze intre serii.
        Din infuzia preparata dintr-o lingura de frunze de afin la o cana cu apa se beau 2 cani pe zi timp de 10 zile.        
        Extractul apos, preparat la rece prin macerarea a doua linguri de frunze in 250 ml apa, timp de 6 ore, se bea in cantitate de 2 cani pe zi.
        Pulberea din fructe uscate se ia cate jumatate de lingurita, in putina apa, de 3 ori pe zi.
        Frunzele de anghinare contribuie si ele la scaderea glicemiei - infuzie.
Infuzia preparata din frunze de dud.
        Decoctul dintr-o lingura de teci de fasole maruntite.
        Se recomanda ca adjuvante frunzele de nuc, frunzele de salvie, frunzele de urzica si radacina de brusture, toate sub forma de infuzie, preparata dintr-o lingura de planta la o cana cu apa.
        Se beau 2-3 cani pe zi, exceptand radacina de brusture care se prepara sub forma de decoct, o lingura de planta la o cana cu apa, din care se beau 2 cani pe zi.

Fitoterapia in obezitate

In conceptia medicinei moderne, obezitatea se defineste ca o acumulare de grasimi, ca un exces ponderal de 20-30% fata de valorile normale ale mediei indivizilor de acelasi sex si varsta.
        Factorii principali care favorizeaza obezitatea sunt: anul de natura endogena(abuzul alimentar, lacomia), celalalt de origine exogena si se datoreaza unei predispozitii genetice, sau unor dereglari glandulare, la care se adauga sedentarismul.
        Depunerile de grasimi se fac, cu preponderenta la nivelul trunchiului, pe coapse, pe fese si pe solduri.
        De cele mai multe ori, obezitatea este insotita de diabet zaharat, de ateroscleroza, de afectiuni ale colecistului si, mai ales, de unele disfunctii neuro-endocrine.
        Tocmai din acest motiv este necesar un examen medical de specialitate, in urma caruia se va putea stabili metoda terapeutica adecvata. In afara afectiunilor mentionate, obezitatea se instaleaza de regula dupa menopauza, fenomen fiziologic, de altfel normal.
        Un studiu recent indica faptul ca in timpul unei diete restrictive, organismul se impotriveste, printr-o reducere a consumului de energie, chiar si mentinerii unei greutati constante.
        Acest lucru sugereaza ca scaderea in greutate necesita o restrictie calorica mai mare decat cea obisnuit recomandata.
        In medicina clasica, tratamentul consta in scaderea aportului caloric (alimentatie hipocalorica) si in marirea consumului caloric (prin exercitii fizice), cu sau fara administrare concomitenta de extracte tiroidiene sau de hormoni sexuali, in functie de caz.
        In ceea ce priveste indepartarea factorilor etiologici, se pune accentul pe corectarea hiperfunctiei cortico-suprarenale, a insuficientei tiroidiene, ovariene etc.
        Un rol important il ocupa si reechilibrarea nervoasa, in special prin inlaturarea conditiilor psiho-fizice care influenteaza negativ starea de sanatate.
        Diversele formule fitoterapeutice urmaresc accelerarea tranzitului intestinal, eliminarea surplusului de apa din tesuturi, echilibrarea functiilor glandulare.
        Dintre ceaiurile de slabire, cele mai indicate sunt: papadie, matase de porumb, frunze de mesteacan, frunze de soc, volbura, volbura cu radacina.
        Decoctul scurt (5 minute), preparat dintr-o lingura de amestec de plante la o cana cu apa, se bea o cana dimineata si alte doua cani dupa mesele principale, neindulcite sau indulcite cu zaharina sau cu ciclamat de sodiu.
        Cura dureaza o luna, respectandu-se cu strictete regimul alimentar hipocaloric.

Fitoterapia in infectii cutanate

In mod special, in ultimii 10 ani, s-au facut cercetari stiintifice amanuntite asupra plantelor utilizate de diverse popoare pentru actiunea lor hipoglicemianta.In acest sens, este interesant de semnalat faptul ca una si aceeasi specie, de exemplu Catharantus roseus este utilizata in tratamentul traditional al diabetului, de catre comunitati umane situate la mare distanta unele de altele (Filipine - Africa de Sud - Australia - India).
        Unii alcaloizi din planta administrati unui numar mare de bolnavi diabetici, in cantitate de 100 mg/1kg corp, s-au dovedit a fi, in ceea ce priveste actiunea, echivalenti Tolbutamidei (sulfamida antidiabetica cea mai larg utilizata in tratamentul diabetului).
        Pana in prezent, rezultatele cele mai bune in tratamentul pancreatitelor si al diabetului, prin mijloace fitoterapeutice, au fost obtinute asociind extractele selective din cele mai multe plante sau plantele ca atare, neprelucrate prin procedee chimice.
        Aceste plante contin glicozite sterolice si flavonozide.
        La unele specii, efectul hipoglicemiant dispare prin prin uscarea plantei la temperaturi de peste 400C sau prin infuzare. In alte cazuri, efectele hipoglicemiante depind de starea de maturizare a fructului.
        Este cazul bananelor, la care fructele verzi scad glicemia, pe cand cele coapte ii cresc nivelul.
        Unele substante active din plante actioneaza numai in prezenta unor cantitati minime de celule pancreatice beta (insulinoproducatoare), actiunea lor fiind realizata prin intermediul insulinei.
        La numerosi pacienti tratati cu extracte de frunze de afin, s-a constatat reducerea semnificatica a dozelor de insulina necesare zilnic.
        Administrarea fructelor de afin are un efect hipoglicemic. In formele usoare de diabet zaharat, preparatele din afin pot chiar inlocui insulina, mai ales daca se asociaza si cu alte plante cu actiune hipoglicemianta.
        Totusi, trebuie retinut ca substantele active din afin nu dau rezultate satisfacatoare in formele medii sau severe de diabet, sau in diabetul infantil.
        Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate, cate 50-100g pe zi, in cure de 2 saptamani pe luna.
        Tratamentul se va face intermitent, cu pauze intre serii.
        Din infuzia preparata dintr-o lingura de frunze de afin la o cana cu apa se beau 2 cani pe zi timp de 10 zile.
        Extractul apos, preparat la rece prin macerarea a doua linguri de frunze in 250 ml apa, timp de 6 ore, se bea in cantitate de 2 cani pe zi.
        Pulberea din fructe uscate se ia cate jumatate de lingurita, in putina apa, de 3 ori pe zi.
        Frunzele de anghinare contribuie si ele la scaderea glicemiei - infuzie.
Infuzia preparata din frunze de dud.
        Decoctul dintr-o lingura de teci de fasole maruntite.
        Se recomanda ca adjuvante frunzele de nuc, frunzele de salvie, frunzele de urzica si radacina de brusture, toate sub forma de infuzie, preparata dintr-o lingura de planta la o cana cu apa.
        Se beau 2-3 cani pe zi, exceptand radacina de brusture care se prepara sub forma de decoct, o lingura de planta la o cana cu apa, din care se beau 2 cani pe zi.

Fitoterapia in degeraturi

De la bun inceput trebuie sa precizam ca tratamentul degeraturilor nu este usor de realizat, necesita timp, medicatie si competenta profesionala din partea celui care le ingrijeste.
        De aceea, consideram ca tratamentul profilactic este mai important si se poate realiza printr- imbracaminte corespunzatoare (manusi si ciorapi de lana), prin evitarea umezelii si in special a transpiratiei, impotriva careia se recomanda pudrajul local cu talc.
        Inainte de expunerea la frig, se recomanda uscarea completa a extremitatilor cele mai expuse la degeraturi (inclusiv nasul si urechile), si masajul, pentru reactivarea circulatiei locale.
        Se vor evita jartierele si bandajele, care impiedica circulatia normala; se recomanda gimnastica si miscare continua in timpul espunerii la frig.
        In ceea ce priveste tratamentul curativ, o practica empirica destul de des folosita astazi este frictionarea partilor degerate cu zapada; o asemenea practica este contrindicata, deoarece poate duce la accentuarea leziunilor cutanate si mai ales la necrozarea lor.
        Pentru a trata o degeratura superficiala, cea mai buna metoda este de a incalzi degetele la subsoara sau intre pulpe sau prin acoperirea partilor degerate cu mainile calde ale altei persoane.
        Pentru degeraturi mai severe se recomanda incalzirea partilor degerate cu apa calda (40-60C). Incalzirea cu apa mai calda este contraindicata.
        Se pot aplica si comprese caldute.
        Este contraindicata tinerea partilor degerate in fata focului sau a unui incalzitor electric.
        Fitoterapa recomanda pentru degeraturi plante care stimuleaza circulatia sangelui la nivelul tesuturilor.
        Se fac bai locale caldute, se aplica prisnite si cataplasme, evitandu-se bandajarea stransa a partilor afectate, pentru a nu fi impiedicata circulatia sanguina locala.
        Pentru bai locale sau comprese, fitoterapia recomanda urmatoarele plante: flori de galbenele - infuzie, preparata din 20g flori la 1l apa, pentru spalaturi locale sau cataplasme.
        Tinctura, preparata din 20g flori la 100 ml alcool, prin macerare timp de 8 zile.
        Se amesteca 10 ml tinctura cu 100ml apa fiarta si racita; se aplica local sub forma de comprese, pe zonele cu degeraturi superficiale.
Schinel: infuzie.
        Coaja de stejar: decoct.
        Rezultate bune se obtin si cu un unguent camforat preparat dupa urmatoarea formula : camfor 10g, parafina solida 8g, vaselina 82g pentru uz extern.
        Se topeste parafina si vaselina la caldura moderata, se adauga camforul pulverizat si se amesteca continuu, pana cand se dizolva tot camforul.
        Dupa racire, se poate folosi in aplicari locale, sub forma de masaje blande.