ZAHARUL INVERTIT

Zaharul tos este toxic
pentru organism.

Pentru a fi metabolizat,
el este mai intai invertit in interiorul corpului, operatiune care necesita
mult calciu, care se preia din oase, dinti, unghii, par.

Zaharul invertit este
inofensiv pentru organism.

Materiale necesare:

- 1 kg. zahar tos;

- 150 ml. apa (de la
robinet sau plata);

- o lingurita rasa de sare
de lamaie;

- un vas emailat (se
interzice folosirea inox-ului sau a aluminiului).

Mod de preparare:

- Se pun toate
ingredientele intr-un vas smaltuit, se fierbe totul la foc iute si se amesteca
putin cu o lingura de lemn (nu se foloseste nici un fel de metal).

- Invertirea zaharului
dureaza, in total, 10 minute.

- Fierband in clocote,
zaharul se transforma intr-o compozitie limpede ca uleiul sau ca mierea; pe
marginea vasului se aduna o spuma pamantie la culoare, care se strange cu
lingura de lemn si se arunca.

- In ultimele 2-3 minute de fierbere, trebuie sa fim atenti ca
siropul din vas sa nu se inchida la culoare; pentru aceasta vom micsora
intensitatea focului.

- Cand este gata, zaharul nu mai colecteaza spuma si are
consistenta unei smantani mai subtiri.

- Se lasa la racit putin si cand este caldut inca, se toarna in
borcane curate prin doua straturi de tifon.

- Se foloseste in loc de zahar in ceai, cafea, lapte, prajituri,
checuri, cozonac, cu conditia de a micsora cantitatea de lichid, eventual din
albusuri (in cazul prajiturilor).

ULEIUL-medicament miraculos

Un "eveniment" in lumea tratamentelor naturale.

Are un nume cu adevarat predestinat ca elixir de sanatate: "vita de vie", un izvor al vietii. Prima vie a fost cultivata - se pare - acum nu mai putin de 10.000 de ani, iar de atunci, din negurile preistoriei si pana acum, oamenii au dezvoltat pana la nivel de arta cultivarea strugurilor si transformarea lor in vin. Si virtutile terapeutice ale strugurilor sunt cunoscute si practicate de mii de ani. Pana de curand, s-a crezut chiar ca in acest domeniu nu mai pot aparea noutati absolute. Aceasta, pana cand atentia cercetatorilor s-a indreptat asupra a ceea ce se arunca din struguri: samburii. Mai intai, acestia au provocat o mica revolutie in industria alimentara, pentru ca apoi sa inceapa o adevarata cariera in domeniul medical. De "vina" este uleiul extras din acesti samburi cu proprietati terapeutice exceptionale.

Un campion al anti-imbatranirii

Desi vita de vie este cultivata de mii de ani, extractia uleiului din seminte este de data recenta, datorita dificultatilor tehnologice de obtinere a lui. Initial, el a fost fabricat doar in Franta si in Italia si a fost utilizat strict in alimentatie. Apoi a fost utilizat extern, in cosmetica, pentru ca este usor resorbit de piele, pe care o inmoaie si o intinde. Abia la urma a fost luat in vizor de catre industria farmaceutica.
Uleiul de samburi de struguri contine cantitati insemnate de vitamina E si vitamina F, precum si unele minerale: zinc, cupru, seleniu. Dar, mai presus de toate, contine asa-numitele procianidine (prescurtat Opc), care sunt un agent anti-imbatranire de 50 de ori mai puternic decat vitamina E si de 20 de ori mai puternic decat vitamina C. Mai contine substante care ajuta la mentinerea sanatatii vaselor de sange si a inimii, care catalizeaza actiunea unor vitamine in corp, care ajuta la tinerea sub control a reactiilor alergice. Cu alte cuvinte, un nou medicament natural s-a nascut de curand. Sa vedem, in cele ce urmeaza, cum trebuie folosit.

Cateva precizari

Cand vorbim despre efecte terapeutice ne raportam la uleiul de struguri obtinut prin presare la rece. Mai exista un ulei rafinat de samburi de struguri, care se obtine la temperaturi mari, cand sunt distruse, practic, toate substantele active din punct de vedere terapeutic si care, evident, nu este recomandat in vindecare. Uleiul presat la rece din samburi de struguri il gasim in prezent in marile supermarketuri, in raioanele cu uleiuri de import.
Intern, acest ulei se administreaza in primul rand prin alimentatie, fiind un excelent adaos in salate, in sosuri, in diferitele feluri de mancare, ce nu presupun prepararea la foc. Este absolut necesar sa evitam prajirea sau fierberea acestui ulei, pentru ca incalzirea la peste 50 de grade Celsius duce la alterarea proprietatilor terapeutice. Doza zilnica de ulei este de 25-45 de grame, adica 2-4 linguri pe zi, care se pot consuma ca atare, sau in hrana.
Extern este folosit ca solutie de masaj pentru piele, pe care o hraneste, previne uscarea sa, ajuta la mentinerea tineretii si a elasticitatii naturale.
Uleiul de struguri - o pavaza impotriva bolii

Bolile vasculare - Folosirea constanta a uleiului de samburi de struguri in salate, care vor fi consumate zilnic, este suficienta pentru evitarea unor boli vasculare, cum ar fi arterioscleroza, fragilitatea vasculara sau arterita. Aceasta pentru ca uleiul de struguri contine substante (asa-numitele grasimi nesaturate) care ajuta la mentinerea tineretii si elasticitatii vasculare, precum si substante care impiedica procesele degenerative ale vaselor de sange.

Bolile de inima - Se consuma zilnic doua linguri din acest ulei, care este recomandat in mod special persoanelor care au avut sau au o dieta cu multa carne si preparate din carne, cu prajeli sau alte grasimi "rele", cum ar fi cele din margarina sau din uleiurile rafinate. Acest ulei previne ischemia cardiaca, precum si tulburari circulatorii cum ar fi hipertensiunea si tensiunea arteriala oscilanta.

Tumorile benigne - Studii de data recenta arata ca anumite substante continute in samburii de struguri impiedica dezvoltarea unor formatiuni tumorale benigne, cum ar fi chisturile ovariene, fibroamele uterine, adenoamele si adenofibroamele mamare. Femeile cu asemenea predispozitii ar fi bine sa faca de 4-6 ori pe an cure de cate 28 de zile in care sa consume ulei de samburi de struguri, cate 20-30 de ml zilnic.

Infectiile diverse - Substantele active din acest ulei actioneaza ca stimulent imunitar pe mai multe cai: catalizeaza actiunea vitaminei C in organism, favorizeaza producerea de celule imunocompetente si le activeaza pe cele existente. Mai ales in perioadele reci ale anului, cand sistemul natural de aparare al organismului este cel mai incercat, se recomanda consumarea uleiului de samburi de struguri, minimum 30 de grame zilnic.

Alzheimer - La persoanele din zonele in care se consuma deja acest ulei de cateva decenii (Franta si Italia) s-a observat, pe langa reducerea ratei bolilor cardiovasculare, o mult mai buna functionare a sistemului nervos. Se pare ca substantele antioxidante din samburii de struguri sunt foarte eficiente in oprirea proceselor degenerative ce afecteaza creierul la persoanele in varsta. Studiile pentru izolarea unei substante active care sa previna aceasta cumplita boala sunt in plina desfasurare, insa pana atunci, un lucru este sigur: consumul de ulei de seminte de struguri este printre cele mai bune antidoturi impotriva Alzheimerului.

Afectiuni dermatologice - Se recomanda atat consumul intern, cat si masajul pe piele cu acest ulei. Bogat in vitamina E, este un elixir pentru mentinerea tineretii pielii, dar si pentru prevenirea unor afectiuni dermatologice (cheratoze, psoriazis, depigmentari etc.). Masajul facut dupa baie cu ulei de samburi de struguri impiedica pierderea apei (mentinand hidratarea pielii), da stralucire si finete epidermei, intarziindu-i imbatranirea.

Tratamente cu ulei de struguri

Colesterol - In 1993 a fost prezentat la conferinta anuala a "Colegiului stiintific de Cardiologie din Statele Unite" un studiu pe 56 de pacienti, barbati si femei, care aveau valori ridicate ale colesterolului. Consumand zilnic cate 43 de grame de ulei de seminte de struguri, acestia si-au redus cu 15,6 % nivelul colesterolului din sange in doar 3 (!) saptamani. In prezent, uleiul de samburi de struguri este considerat cel mai bun medicament-aliment pentru scaderea si mentinerea la cote normale a nivelului colesterolului.

Varice si hemoroizi - Consumul zilnic al acestui ulei previne aparitia dilatatiilor venoase anormale si, mai mult, poate micsora venele varicoase. Se consuma in salate de cruditati, cate 3-4 linguri pe zi, tratamentul fiind pe termen lung (minimum un an). Este recomandat si pentru tratarea umflarii picioarelor si a senzatiei de greutate in picioare.

Arterioscleroza - Uleiul de samburi de struguri ofera peretilor arterelor o protectie exceptionala la depunerile de colesterol. Este mentionata folosirea cu succes si in arterita obliteranta, unde administrarea sa a ameliorat usor fluxul sanguin si, in timp, a redus crampele specifice (mai ales cele nocturne). Pentru obtinerea acestor efecte, se fac cure de lunga durata (macar 1 an), cu acest ulei presat la rece, din care se administreaza minimum 20 de grame zilnic.

Fragilitatea capilara si fragilitatea vasculara in general - Substantele din semintele de struguri au o actiune antioxidanta puternica, asigurand o protectie a celulelor din compozitia peretilor vaselor de sange la actiunea radicalilor liberi si mentinand sau restabilind in buna masura elasticitatea vaselor sanguine. O cura de sase luni, in care se consuma zilnic 3-4 linguri din acest ulei, duce la reducerea semnificativa a suprafetelor cu echimoze produse de fragilitatea capilara si previne accidentele vasculare (eventual recidiva acestora).

Deficiente imunitare - Semintele de struguri contin substante cum ar fi zincul, cuprul, seleniul, vitamina E si procianidinele, care sunt cei mai puternici inamici ai radicalilor liberi, contribuind astfel la cresterea imunitatii organismului. O cura cu 25 de grame de ulei de struguri pe zi, mentinuta minimum o luna, ajuta la marirea rezistentei organismului la factorii infectiosi.

Artrita (reumatismul) - Cei care sufera deja de artrita pot constata, consumand acest ulei, o reducere in timp a durerilor datorate inflamatiilor. Aceasta, pentru ca semintele de struguri contin substante care mentin sanatatea tesuturilor din compozitia articulatiilor, precum si antiinflamatoare naturale. Se consuma salate cu ulei de samburi de struguri (minimum 3 linguri zilnic), in cure de 2-3 luni.

Alergie - Este utilizat si in tratarea alergiilor, deoarece blocheaza enzimele care produc histaminele (substante naturale din corpul uman care determina aparitia reactiilor alergice). Se fac cure de cate 2-3 luni, in care se consuma cate 30 ml din acest ulei, zilnic. In caz de criza alergica, administrarea uleiului eficientizeaza, intre altele, actiunea vitaminei C, care este folosita in toate tratamentele anti-alergice.

Imbatranirea - Uleiul de seminte de struguri nu poate, bineinteles, opri complet procesul de imbatranire al tesuturilor, dar poate prelungi mult tineretea biologica. La femei, ajuta la mentinerea echilibrului hormonal, previne aparitia menopauzei premature, precum si a unor fenomene cum ar fi uscarea pielii, aparitia pilozitatilor in exces, estomparea caracterelor secundare feminine. La barbati, previne impotenta vasculara. La ambele sexe, previne si combate Alzheimerul, reumatismul degenerativ, problemele cardiace. Se consuma, zilnic, minimum 30 de grame, in salate de cruditati (care ii potenteaza efectul).

Vedere obosita - Mai multe studii arata ca acest ulei imbunatateste vederea, facand ca vasele de sange din ochi sa functioneze mai eficient. Se recomanda mai ales persoanelor la care tulburarile de vedere apar odata cu varsta sau pe fondul unor probleme circulatorii. Se recomanda in paralel si curele cu struguri negri, consumati ca atare, pigmentii din coaja acestora ajutand si ei la ameliorarea vederii, inclusiv a celei nocturne.

Boli care se trateaza extern
cu uleiul de samburi de struguri


Piele uscata si sensibila la frig - La zece minute dupa baie, se maseaza intreg corpul, mai ales membrele, cu ulei de samburi de struguri. Tratamentul se face sase saptamani la rand, mai ales in perioadele friguroase.

Piele cu tendinta de imbatranire - Uleiul de struguri penetreaza rapid epiderma, nelasand senzatia de piele grasa si protejand in schimb pielea de vant si de soare. Datorita continutului sau ridicat de acid linoleic, care este repede incorporat in piele, reduce pierderea de apa din epiderma si restabileste elasticitatea pielii. Se foloseste, de asemenea, dupa baie, pentru masaj.

Ten uscat - O data la trei zile, se maseaza obrajii, pometii, fruntea si gatul, cu ulei de samburi de struguri. Are efecte de protectie, mentine hidratarea si impiedica formarea ridurilor.
Contraindicatii
Intern, nu se cunosc contraindicatii la administrarea acestui ulei, cu conditia sa nu fie preparat termic si sa nu fie depasita perioada de valabilitate inscrisa pe ambalaj.
Extern, va fi evitata folosirea sa pe portiunile cu piele grasa, seboreica, putand in aceste cazuri sa produca reactii cutanate locale.

Mierea

Mierea - medicament/aliment
        Pe lânga aportul energetic imediat datorat continutului de glucoza si fructoza, direct asimilabile, ceea ce o recomanda în toate actiunile ce necesita efort fizic si intelectual intens, mierea de albine are si însusiri terapeutice prin continutul în enzime, vitamine, saruri, minerale si acizi organici.
        Mierea este indicata în:
1) Afectiuni ale aparatului digestiv : - ulcere gastro-duodenale - gastrite hiperacide - constipatii Se recomanda doze de 150g/zi în trei reprize cu doua ore înainte de masa , însotite de ceaiuri usor caldute, în nici un caz reci.
2) Afectiuni hepato-biliare, atât în hepatita toxica, cât si în cea infectioasa; gratie actiunii bactericide si continutului în glucide, mierea amelioreaza functiile hepato-celulare si mareste rezistenta organismului.
        Mierea se administreaza ca atare sau asociata cu ceaiurile indicate în aceste afectiuni.
3) Afectiuni cardio-vasculare Mierea are o actiune favorabila asupra muschiului cardiac si a circulatiei coronariene si periferice prin prezenta acetil colinei(în special în mierea de floarea soarelui) dar si prin continutul bogat în vitamine si glucide si nul în clorura de sodiu.
        Datorita îmbunatatirii circulatiei periferice, mierea favorizeaza activitatile intelectuale si atenueaza efectele îmbatrânirii.
4) Afectiuni ale aparatului respirator, laringite, bronsite, datorita actiunii antimicrobiene si antiinflamatorii a mierii; se administreaza ca atare sau cu lapte caldut.
5) Afectiuni ale pielii, rani, eczeme, furunculoze, datorita actiunii antimicotice si antimicrobiene; se foloseste prin aplicarea directa pe suprafata ranii; dar mierea este si o hrana pretioasa pentru piele, astfel ca, sub actiunea ei, pielea devine moale si elastica; se poate folosi ca atare, sau în amestec cu albus de ou sau glicerina.
6) Afectiuni ale sistemului nervos, neuroastenii.
        Mierea hraneste si fortifica celulele nervoase(prin continutul în glucoza si fructoza), iar prezenta vitaminelor si a sarurilor minerale ajuta la întretinerea echilibrului ionilor în organism si, ca urmare, nervozitatea scade, somnul devine mai linistit, apare senzatia de vigoare.
        Dar, atentie, toate proprietatile terapeutice sunt diminuate de timp, iar prin încalzire componentele active, de valoare îsi înceteaza activitatea, mierea transformându-se într-un simplu depozit de zaharuri si saruri minerale cu valoare redusa, de fapt un aliment dulce fara a mai fi si un medicament pretios.

Menta

Menta este o planta, bine cunoscuta pentru proprietatile sale curative, dar si pentru aroma tonifianta.
        Ceaiul de menta este utilizat in medicina naturista pentru proprietatile sale digestive, calmante, decontractante si decongestionate.
        Infuzia de menta calmeaza dereglarile digestive cauzate de nervozittaea excesiva si stimuleaza vezica biliara.
        De asemenea, calmeaza migrenele, durerile de cap si de git.
        Substanta cea mai importanta pe care o contine aceasta planta, cu efect terapeutic, este mentholul, eficace in cazul ametelilor, durerilor intestinale, de stomac.
        Potasiul, calciul si vitamina B determina cresterea tonusului muscular si a imunitatii organismului.
        Infuzia de menta mareste, deopotriva, gradul de concentrare.
        Gustul mentei variaza, in functie de tipul de cultura, de la mentolat la acrisor.
        La bucatarie, este recomandata folosirea frunzelor proaspete.
        Englezii si arabii sint cei mai mari consumatori de menta din lume. In timp ce primii folosesc menta pentru sosuri, alaturi de mincarurile cu carne de miel, arabii beau, la aproape orice ora din zi ceai fierbinte de menta, pentru a se racori.
        In Orientul mijlociu si in Africa, aceasta planta este folosita la salate, pentru condimentarea gratarului, aromarea iaurtului sau a dulciurilor pe baza de brinza.
        Poti folosi si tu menta: la ceaiuri: pune citeva frunze de menta in ceaiul negru, pentru a reduce efectul cafeinei; lasa 2-3 minute sau chiar mai mult, daca vrei sa obtii o aroma mai puternica la dulciuri: inghetata, inainte de a o pune la frigider, o poti aroma cu frunze de menta.
        Lasa timp de cinci minute la congelator si scoate frunzele. la omleta: adauga, la sfirsit, citeva frunze de menta pentru o aroma mai placuta la salate: pune citeva frunze in salatele cu ceapa rosie, rosii, patrunjel, sos de lamiie la mincaruri: frunzele de menta se potrivesc la mincaruri cu mazare, morcovi, cartofi, fasole; se pun la sfirsit.
        Daca te-am convins sa aduci menta in bucatarie, iti recomandam un sos de menta indian.
        Ai nevoie de: 1/4 ceasca iaurt, 2 lingurite cu menta taiata marunt, o lingurita zahar, sare si piper.
        Se amesteca bine ingredientele cu mixerul si se lasa la frigider citeva minute.

Fitoterapia in ulcer

In mod special, in ultimii 10 ani, s-au facut cercetari stiintifice amanuntite asupra plantelor utilizate de diverse popoare pentru actiunea lor hipoglicemianta.In acest sens, este interesant de semnalat faptul ca una si aceeasi specie, de exemplu Catharantus roseus este utilizata in tratamentul traditional al diabetului, de catre comunitati umane situate la mare distanta unele de altele (Filipine - Africa de Sud - Australia - India).
        Unii alcaloizi din planta administrati unui numar mare de bolnavi diabetici, in cantitate de 100 mg/1kg corp, s-au dovedit a fi, in ceea ce priveste actiunea, echivalenti Tolbutamidei (sulfamida antidiabetica cea mai larg utilizata in tratamentul diabetului).
        Pana in prezent, rezultatele cele mai bune in tratamentul pancreatitelor si al diabetului, prin mijloace fitoterapeutice, au fost obtinute asociind extractele selective din cele mai multe plante sau plantele ca atare, neprelucrate prin procedee chimice.
        Aceste plante contin glicozite sterolice si flavonozide.
        La unele specii, efectul hipoglicemiant dispare prin prin uscarea plantei la temperaturi de peste 400C sau prin infuzare.
        In alte cazuri, efectele hipoglicemiante depind de starea de maturizare a fructului.
        Este cazul bananelor, la care fructele verzi scad glicemia, pe cand cele coapte ii cresc nivelul.
        Unele substante active din plante actioneaza numai in prezenta unor cantitati minime de celule pancreatice beta (insulinoproducatoare), actiunea lor fiind realizata prin intermediul insulinei.
        La numerosi pacienti tratati cu extracte de frunze de afin, s-a constatat reducerea semnificatica a dozelor de insulina necesare zilnic.
        Administrarea fructelor de afin are un efect hipoglicemic.
In formele usoare de diabet zaharat, preparatele din afin pot chiar inlocui insulina, mai ales daca se asociaza si cu alte plante cu actiune hipoglicemianta.
        Totusi, trebuie retinut ca substantele active din afin nu dau rezultate satisfacatoare in formele medii sau severe de diabet, sau in diabetul infantil.
        Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate, cate 50-100g pe zi, in cure de 2 saptamani pe luna.
        Tratamentul se va face intermitent, cu pauze intre serii.
        Din infuzia preparata dintr-o lingura de frunze de afin la o cana cu apa se beau 2 cani pe zi timp de 10 zile.        
        Extractul apos, preparat la rece prin macerarea a doua linguri de frunze in 250 ml apa, timp de 6 ore, se bea in cantitate de 2 cani pe zi.
        Pulberea din fructe uscate se ia cate jumatate de lingurita, in putina apa, de 3 ori pe zi.
        Frunzele de anghinare contribuie si ele la scaderea glicemiei - infuzie.
Infuzia preparata din frunze de dud.
        Decoctul dintr-o lingura de teci de fasole maruntite.
        Se recomanda ca adjuvante frunzele de nuc, frunzele de salvie, frunzele de urzica si radacina de brusture, toate sub forma de infuzie, preparata dintr-o lingura de planta la o cana cu apa.
        Se beau 2-3 cani pe zi, exceptand radacina de brusture care se prepara sub forma de decoct, o lingura de planta la o cana cu apa, din care se beau 2 cani pe zi.

Fitoterapia in obezitate

In conceptia medicinei moderne, obezitatea se defineste ca o acumulare de grasimi, ca un exces ponderal de 20-30% fata de valorile normale ale mediei indivizilor de acelasi sex si varsta.
        Factorii principali care favorizeaza obezitatea sunt: anul de natura endogena(abuzul alimentar, lacomia), celalalt de origine exogena si se datoreaza unei predispozitii genetice, sau unor dereglari glandulare, la care se adauga sedentarismul.
        Depunerile de grasimi se fac, cu preponderenta la nivelul trunchiului, pe coapse, pe fese si pe solduri.
        De cele mai multe ori, obezitatea este insotita de diabet zaharat, de ateroscleroza, de afectiuni ale colecistului si, mai ales, de unele disfunctii neuro-endocrine.
        Tocmai din acest motiv este necesar un examen medical de specialitate, in urma caruia se va putea stabili metoda terapeutica adecvata. In afara afectiunilor mentionate, obezitatea se instaleaza de regula dupa menopauza, fenomen fiziologic, de altfel normal.
        Un studiu recent indica faptul ca in timpul unei diete restrictive, organismul se impotriveste, printr-o reducere a consumului de energie, chiar si mentinerii unei greutati constante.
        Acest lucru sugereaza ca scaderea in greutate necesita o restrictie calorica mai mare decat cea obisnuit recomandata.
        In medicina clasica, tratamentul consta in scaderea aportului caloric (alimentatie hipocalorica) si in marirea consumului caloric (prin exercitii fizice), cu sau fara administrare concomitenta de extracte tiroidiene sau de hormoni sexuali, in functie de caz.
        In ceea ce priveste indepartarea factorilor etiologici, se pune accentul pe corectarea hiperfunctiei cortico-suprarenale, a insuficientei tiroidiene, ovariene etc.
        Un rol important il ocupa si reechilibrarea nervoasa, in special prin inlaturarea conditiilor psiho-fizice care influenteaza negativ starea de sanatate.
        Diversele formule fitoterapeutice urmaresc accelerarea tranzitului intestinal, eliminarea surplusului de apa din tesuturi, echilibrarea functiilor glandulare.
        Dintre ceaiurile de slabire, cele mai indicate sunt: papadie, matase de porumb, frunze de mesteacan, frunze de soc, volbura, volbura cu radacina.
        Decoctul scurt (5 minute), preparat dintr-o lingura de amestec de plante la o cana cu apa, se bea o cana dimineata si alte doua cani dupa mesele principale, neindulcite sau indulcite cu zaharina sau cu ciclamat de sodiu.
        Cura dureaza o luna, respectandu-se cu strictete regimul alimentar hipocaloric.

Fitoterapia in diabet zaharat

In mod special, in ultimii 10 ani, s-au facut cercetari stiintifice amanuntite asupra plantelor utilizate de diverse popoare pentru actiunea lor hipoglicemianta.In acest sens, este interesant de semnalat faptul ca una si aceeasi specie, de exemplu Catharantus roseus este utilizata in tratamentul traditional al diabetului, de catre comunitati umane situate la mare distanta unele de altele (Filipine - Africa de Sud - Australia - India).
        Unii alcaloizi din planta administrati unui numar mare de bolnavi diabetici, in cantitate de 100 mg/1kg corp, s-au dovedit a fi, in ceea ce priveste actiunea, echivalenti Tolbutamidei (sulfamida antidiabetica cea mai larg utilizata in tratamentul diabetului).
        Pana in prezent, rezultatele cele mai bune in tratamentul pancreatitelor si al diabetului, prin mijloace fitoterapeutice, au fost obtinute asociind extractele selective din cele mai multe plante sau plantele ca atare, neprelucrate prin procedee chimice.
        Aceste plante contin glicozite sterolice si flavonozide.
        La unele specii, efectul hipoglicemiant dispare prin prin uscarea plantei la temperaturi de peste 400C sau prin infuzare. In alte cazuri, efectele hipoglicemiante depind de starea de maturizare a fructului.
        Este cazul bananelor, la care fructele verzi scad glicemia, pe cand cele coapte ii cresc nivelul.
        Unele substante active din plante actioneaza numai in prezenta unor cantitati minime de celule pancreatice beta (insulinoproducatoare), actiunea lor fiind realizata prin intermediul insulinei.
        La numerosi pacienti tratati cu extracte de frunze de afin, s-a constatat reducerea semnificatica a dozelor de insulina necesare zilnic.
        Administrarea fructelor de afin are un efect hipoglicemic.
In formele usoare de diabet zaharat, preparatele din afin pot chiar inlocui insulina, mai ales daca se asociaza si cu alte plante cu actiune hipoglicemianta.
        Totusi, trebuie retinut ca substantele active din afin nu dau rezultate satisfacatoare in formele medii sau severe de diabet, sau in diabetul infantil.
        Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate, cate 50-100g pe zi, in cure de 2 saptamani pe luna.
        Tratamentul se va face intermitent, cu pauze intre serii.
        Din infuzia preparata dintr-o lingura de frunze de afin la o cana cu apa se beau 2 cani pe zi timp de 10 zile.        
        Extractul apos, preparat la rece prin macerarea a doua linguri de frunze in 250 ml apa, timp de 6 ore, se bea in cantitate de 2 cani pe zi.
        Pulberea din fructe uscate se ia cate jumatate de lingurita, in putina apa, de 3 ori pe zi.
        Frunzele de anghinare contribuie si ele la scaderea glicemiei - infuzie. Infuzia preparata din frunze de dud.
        Decoctul dintr-o lingura de teci de fasole maruntite.
        Se recomanda ca adjuvante frunzele de nuc, frunzele de salvie, frunzele de urzica si radacina de brusture, toate sub forma de infuzie, preparata dintr-o lingura de planta la o cana cu apa.
        Se beau 2-3 cani pe zi, exceptand radacina de brusture care se prepara sub forma de decoct, o lingura de planta la o cana cu apa, din care se beau 2 cani pe zi.

Aerul

Continut:
        In compozitia chimica a aerului, se remarca doua categorii de elemente: unele care se afla in mod constant si altele care se gasesc numai in mod accidental.
        Elementele constante ale aerului, oxigen (20,95%), bioxid de carbon (0,03%), si azot (78,09%), se gasesc in proportii aproape fixe, pe cand ozonul (1-2 mg la 100 m3), vaporii de apa, gazele rare (heliu, argon, neon, xenon etc.), amoniacul, oxidul de carbon (1-15 mg la m3) se gasesc in proportii variabile.
        La acestea se adauga fumul si particulele fine de praf, care au efecte iritative, traumatice ale mucoasei tractului respirator, putand oficia in acelasi timp rolul de vehiculant al diversilor germeni patogeni.
        Omul poate supravietui cateva saptamani fara hrana, cateva zile fara apa, insa numai cateva minute fara aer.
        Aerul este esential pentru viata.
        Cinci minute fara aer provoaca leziuni ireversibile la nivelul celulelor nervoase, cu consecinte grave asupra sanatatii, amenintand viata.
        De ce aerul este atat de important ?
        Pentru ca el contine oxigen.
        Cand inspiram aerul in plamani, oxigenul este transferat in globulele rosii ale sangelui, care il vor duce mai departe la toate celulele organismului.
        La nivelul acestora, au loc reactii chimice vitale. In urma lor, rezulta bioxid de carbon, pe care tot globulele rosii il transporta la plamani, care-l vor da afara din corp prin expiratie, caci este un produs rezidual.
        Zilnic, prin plamanii nostri trec 10.000 de litri de aer.
        Aerul contine, pe langa oxigen si hidrogen, azot si, uneori, elemente nocive datorita poluarii atmosferei pamantului nostru.
        Aerul, care patrunde pe caile respiratorii (nas, gura, trahee, bronhii, bronhiole), este filtrat, umezit si incalzit la temperatura corpului. In final, el ajunge in cele mai mici camarute ale plamanilor, numite alveole, care sunt tapetate cu o retea de vase de sange foarte mici, numite capilare.
        La nivelul acestor capilare se realizeaza schimbul de gaze - oxigen si bioxid de carbon.
        Acest schimb se realizeaza rapid; in aprox. un minut, tot sangele trece prin plamani.
        Aerul contine si praf.
        Nasul poate filtra acest praf, de aceea este bine sa respiram pe nas si sa-l ferim de infectii.
        Este foarte importanta calitatea aerului pe care-l respiram.
        Cel mai bun aer se afla in apropierea zonelor verzi, a padurilor, langa mari si oceane.
        Acest aer contine din abundenta oxigen si ioni negativi.
        Oxigenul se poate obtine numai prin respiratie.
        Este bine sa ne ajutam respiratia intr-o postura (pozitia corpului) corecta: umerii pe spate, pieptul in fata, spatele drept; prin imbracaminte lejera, prin respiratie diafragmatica (sa punem la lucru diafragma, muschiul abdominal in respiratie) si cat mai multa miscare fizica.
        Dusmanul modern cel mai aprig al aerului din incaperi este fumul de tutun.
        Este periculos atat fumatul activ, cat si contaminarea celor nefumatori din jurul nostru.
        Ozonul, gaz albastrui cu miros intepator, exercita influente benefice asupra organismului omenesc.
        Concentratia acestui gaz in atmosfera variaza cu altitudinea, in zonele muntoase gasindu-se mari cantitati de ozon, in comparatie cu zonele de ses.
        Concentratia maxima a ozonului se afla la aproximativ 30-35 km, unde alcatuieste ozonosfera, un adevarat filtru protector al pamantului.
        Aerul bogat in ozon, din zona muntoasa, exercita un efect stimulant asupra organismului, crescandu-i rezistenta la frig si la actiunea substantelor toxice, si avand efecte oxidative si bactericide, argumente ce pledeaza pentru cura de aer din zona alpina in tratarea diverselor afectiuni ale aparatului respirator, cardio-vascular si nervos. In natura, aerul se ionizeaza sub actiunea radiatiilor cosmice, a radioactivitatii din sol, a descarcarilor electrice din atmosfera, sub influenta carora moleculele diferitelor substante din aer devin ioni negativi sau pozitivi.
        Efectul benefic al ionilor negativi asupra organismului rezida in facilitarea procesului de hematoza la nivelul membranei alveolo-capilare, in influenta favorabila exercitata asupra metabolismului celulei nervoase facilitand somnul si relaxarea, contribuind astfel la recuperarea si consolidarea sanatatii fizice si psihice.
        In contextul civilizatiei moderne de astazi, omul petrece mai mult de jumatate din viata in spatii inchise, iar mijloacele si caile de acces ale aerului spre aceste spatii altereaza mult din proprietatile terapeutice ale aerului proaspat. In contextul vietii trepidante, goniti de criza de timp, uitam ca pentru a ne pastra o sanatate viguroasa nu este suficient doar sa respiram, ci este necesar sa afectam 10-15 minute de cateva ori pe zi unei gimnastice respiratorii sistematice, ampla, profunda, intr-un mediu cat mai putin poluat.
        Cura de aer se poate practica fie in repaus, stand intr-un mediu natural, respirand profund, fie efectuand complexe de exercitii fizice simple destinate atat tonifierii musculare implicate in respiratie, cat si a musculaturii corpului in general.

CURATATI-VA RINICHII NATURAL SI IEFTIN

Anii trec si rinichii nostri filtreaza sangele inlaturand sarea, otravurile si alte lucruri nedorite care intra in corpul nostru.

Cu timpul sarurile se acumuleaza si e nevoie sa-i curatam.

Cum se face asta? Este foarte simplu.

Luati un manunchi de patrunjel si spalati-l bine.
Apoi taiati in bucati mici, puneti-l intr-un vas, turnati apa curata peste el si fierbeti timp de 10 minute.

Apoi lasati sa se raceasca, strecurati si puneti intr-o sticla curata pe care o veti pastra in frigider .

Beti un pahar pe zi si veti observa ca toata sarea si otrava acumulata in rinichi se elimina prin urina.

De asemenea veti observa diferenta pe care nu ati mai simtit-o pana acum.

Patrunjelul este cunoscut ca cel mai bun tratament pentru rinichi si este natural!

Trimiteti tuturor prietenilor de care va pasa.........

FICATUL- adevarata uzina a corpului uman

Puţin mai mare decât o carte obişnuită, ficatul nostru minunat ştie totuşi să realizeze simultan mai multe operaţii şi reacţii chimice decât ar fi capabile cele mai moderne şi mai mari laboratoare, calculatoare sau uzine chimice. Acţiunile biologice ale ficatului, ca şi participarea sa la manifestările noastre vitale sunt ceva mai importante chiar decât cele ale inimii. În numai o zecime de secundă, el este capabil să efectueze fără greşeală câteva sute de transformări chimice simultan. De el depind în mod direct digestia noastră, calitatea sângelui, bogăţia memoriei şi forţa musculară. Ficatul are deci un rol foarte important în viaţa intimă- şi total necunoacută de fiinţa umană obişnuită - a corpului nostru fizic care este un microcosmos în miniatură. De acţiunile sale complexe depind fără îndoială atât sănătatea cât şi viaţa noastră.

Cele 9 proprietăţi ale ficatului:
1. Ficatul secretă zilnic între 0,5 şi 1l de bilă. Acest lichid amar, de culoare galbenă, ne permite în primul rând să digerăm grăsimile ; pe de altă parte, el ne dezinfectează intestinele şi ne protejează împotriva diareei şi constipaţiei.
Un ficat obosit nu secretă în cantitate suficientă acest lichid miracol. Consecinţe: digestia materiilor grase devine mai dificilă, insuficient evacuate, substanţele nocive stagnează în intestine, expunând organismul la pericolele rezultând din diaree şi constipaţie.

2. Ficatul transformă şi „umanizează” toate substanţele care intră în corp (el este acela care le face perfect compatibile cu structura noastră, modificându-le prin trasmutaţie şi sublimare frecvenţa de vibraţie pentru ca aceasta să fie la unison cu aceea a aurei noastre, numai astfel aceste substanţe devenind parte integrantă din corpul nostru şi, într-o anumită măsură , din noi înşine), pentru ca ele să ne poată hrăni celulele fără a le agresa.
Un ficat slab sau obosit lasă să treacă în întregul organism substanţe străine netransformate (prin transmutaţie şi sublimare) sau insuficient asimilate, care ne vor îmbâcsi în cel mai scurt timp cu toxine.

3. Ficatul primeşte totalitatea materiilor digerate şi le controlează riguros el elimină excedentele şi reziduurile alimentare, tot el interceptează, neutralizează şi expulzează către intestin toate substanţele toxice, distruge bacteriile, aşteaptă ca elementele nutritive să fie transformate prin acţiunea fermenţilor şi enzimelor, pentru a le permite numai atunci să treacă în sânge.
Un ficat obosit ne asigură imperfect apărarea şi imunitatea corpului. El lasă să treacă în sânge substanţe neverificate, încărcate încă de toxine şi bacterii nocive. Ca urmare a acestui fapt, apar în timp diverse maladii şi chiar otrăvirea corpului.

4. Ficatul neutralizează la fel de eficient otrăvurile datorate activităţii celulare cât şi pe cele provenind din exterior: alcool, tutun, medicamente, carne etc.
Un ficat slab sau obosit se află în incapacitate de a face eforturi suplimentare, tocmai de aceea atunci el va elimina insuficient aceste otrăvuri care ne intoxică. Pe de altă parte, un mare număr de celule hepatice sunt distruse în contact cu alcoolul, tutunul, cu anumite medicamente sau cu unele substanţe chimice. Dacă această distrugere este cotidiană, ficatul nostru se va micşora şi se va rigidiza gradat, riscând să fie atins de ciroză.

5. Ficatul normalizează circulaţia sanguină în acelaşi mod în care un baraj dirijează cursul unui fluviu. Asemenea unui burete, el reduce congestiile sanguine care ar putea stânjeni funcţionarea inimii, putând absorbi până la 1,5l de sânge pentru a restabili o ciculaţie normală. Atunci când congestia a fost eliminată, el restituie din nou acest sânge organismului.
Unui ficat slab sau obosit îi lipseşte supleţea necesară „înghiţirii” temporare a unei asemenea cantităţi de sânge. Din această cauză, atunci organismul pierde un preţios normalizator al circulaţiei lui sanguine.

6.Ficatul dozează totodată armonios cantitatea de hormoni din sânge, metabolizează grăsimile şi proteinile, stochează vitaminele şi zahărul în aşa fel încât acestea să fie oricând gata să fie folosite. Printre altele, el fixează materialele de construcţie necesare reclădirii şi consolidării acelor părţi ale corpului care au fost victimile unor leziuni sau ale uzurii. De asemenea, tot el este acela care elimină excesul de colesterol.
Un ficat slab sau obosit ne va lăsa corpul să îmbătrânească repede fără a-i aduce hormonii care îi sunt indispensabili. El nu mai digeră atunci grăsimile şi proteinile de care avem nevoie. Vitaminile şi zahărul nu mai ajung să fie stocate, părţile afectate sau uzate ale corpului nostru nici nu se mai consolidează şi nici nu se mai reconstruiesc; iar colesterolul ne invadează vasele sanguine.

7. Ficatul ne asigură permanenţa sau constanţa temperaturii interne.
Un ficat slab sau obosit nu-şi mai poate îndeplini funcţia termică, făcându-ne astfel să suferim de frig sau de căldură.

8. Ficatul produce un anumit număr de substanţe esenţiale pentru sânge printre care amintim:protrombina şi fibrina, care îi permit sângelui să se coaguleze; heparina care îl face fluid şi globulina, substanţă care îl protejează sau îl imunizează faţă de diverse infecţii.
Un ficat slab sau obosit se privează de substanţele necesare coagulării sângelui, ne expune pericolului de hemoragie şi lasă ca sângele să se îngroaşe (să devină dens, vâscos), în dauna vaselor sanguine şi a inimii. El ne abandonează astfel, fără apărare, în faţa bolilor.

9. Ficatul este de asemenea direct răspunzător de echilibrul sanguin, el normalizează procentul de fier conţinut de globulele roşii.
Un ficat slab sau obosit nu mai poate interveni pentru alinarea suferinţelor celulelor noastre, care vor fi înfometate din cauza unui sânge dezechilibrat şi anemiat.

O întreagă carte n-ar fi de ajuns ca să descrie cu precizie toate operaţiile, transmutările, transformările, reconstituirile, fixările şi sintezele elaborate de ficat, care este un organ nepereche. A-i pătrunde complet misterele tuturor acţiunilor sale ar echivala cu înţelegerea miracolului vieţii.

Dimpotrivă, enumerarea maladiilor rezultând direct sau indirect dintr-o dereglare a ficatului poate fi de natură să ne facă mult mai responsabili faţă de acest agent esenţial al vieţii corpului nostru. Printre acestea se numără:
-digestie dificilă;
-constipaţie şi diaree;
-apendicită;
-diabet;
-obezitate sau slăbirea exagerată a corpului,
-anamie,
-colibaciloză,
-inflamare, fermentaţii putrede şi spasme la nivel intestinal;
-demineralizare;
-incapacitate de a suporta frigul;
-diverse tulburări auditive şi vizuale;
-boli de piele şi tulburări de pigmentare a pielii;
-arteroscleroză şi reumatism;
-hipertensiune arterială;
-sinuzită, guturai şi bronşită cronică;
-astm, boala fânului şi alte manifestări alergice;
-picioare umflate sau roşii;
-dezechilibrul glandular;
-slăbiciune musculară;
-platfus;
-varice, hemoroizi;
-sterilitate şi impotenţă;
-celulită, depresii;
-tulburări menstruale;
-paralizie datorată sclerozei;
-tuberculoză;
-cancer.
Din fericire însă, natura ne furnizează întotdeauna un anumit număr de indicii sau semnale care ne avertizează că sănătatea ficatului nostru este în pericol şi am intrat deja pe panta periculoasă. Graţie acestor semne, putem fi întotdeauna capabili să ne decelăm o eventuală oboseală hepatică. Aceste semne (care pentru yoghin ar trebui să fie nişte semnale de alarmă) sunt următoarele:
- limba mai mereu foarte încărcată şi miros urât al respiraţiei;
- ameţeli dese sau chiar senzaţii de sfârşeală;
- balonări şi gaze de fermentaţie în exces;
- migrene şi dureri de cap;
- insomnii, somn agitat;
- urină încărcată sau prea limpede;
- culoare galbenă a pielii şi o privire obosită;
- nas roşu şi pete de culoare închisă pe faţă.

Pentru a evita ca aceste semne de rău augur să se instaleze în organism şi pentru a nu ne lăsa copleşiţi de aceste infecţii, trebuie să acţionăm ca yoghini din timp, mai înainte ca ficatul, organ vital pentru noi să se degradeze. Ştiind toate acestea, noi trebuie, cu alte cuvinte, să-i cunoaştem „prietenii” şi „duşmanii”, în special printre alimentele pe care noi le consumăm zilnic. Astfel, într-o alegere conştientă şi pe deplin responsabilă, ca yoghini care deja considerăm că avem o mai mare voinţă, ar trebui să spunem cu hotărâre:

NU: zahărului alb rafinat, produs chimic „pur”, care ne agresează ficatul şi pancreasul prin simpla sa concentraţie. Neconţinând nici unul dintre fermenţii necesari bunei sale asimilări; el (zahărul) constrânge ficatul să acopere această carenţă cu preţul unui efort suplimentar care îl face să furnizeze el însuşi substanţele deficitare. Acest zahăr alb ar trebui deci să fie permanent alungat de pe masa noastră, în locul lui putând fi utilizat (doar la mare nevoie), mai curând ca un condiment decât ca un aliment, zahărul roşu de trestie.

DA: mierii naturale, fructelor proaspete (în special lămâile) şi fructele uscate dulci, care vor putea înlocui foarte avantajos zahărul alb. Ele alină totodată tulburările hepatice şi favorizează funcţionarea armonioasă a ficatului (în special lămâile, care îl drenează şi îl stimulează în mod deosebit);
NU: sării recristalizate şi rafinate, care este un alt produs chimic pur (clorura de sodiu). Întocmai ca şi în cazul zahărului şi făinii albe, rafinarea artificială îl privează de orice element viu. Din nefericire, acest tip de sare este folosit în exces în alimentaţia noastră.

DA: sării marine nerafinate, purtătoare de viaţă şi vehiculatoare a unor subtile fluide benefice;

NU: uleiurilor rafinate, margarinei şi grăsimilor animale, nefaste pentru sănătatea noastră. Primele, după cum se ştie, sunt fabricate prin intermediul unor procedee care distrug complet enzimele şi vitaminele, lăsând probabil diverse urme de catalizatori şi conpuşi chimici utilizaţi deja, foarte periculoşi pentru ficat. În ceea ce priveşte grăsimile animale, ele sunt acelea care accelerează necroza celulelor hepatice.

DA: uleiurilor obţinute prin presare la rece, fără solvenţi chimici, care luptă eficient împotriva colesterolului; îndeosebi uleiul de măsline care este întotdeauna extraordinar pentru ficat şi care, fiind emulsionat cu lămâie, expulzează în timp record calculii biliari.

NU: conservelor. Pentru a se păstra fără să se altereze, alimentele trebuie să fie fierte de mai multe ori, adăugându-li-se şi anumite substanţe chimice de sinteză (conservanţi). În urma acestui tratament, ele nu mai au nici o valoare alimentară biologică şi ne iau totodată posibilitatea de a utiliza vitaminele conţinute în alimentele crude.

DA: legumelor şi plantelor crude sau fierte numai atât cât trebuie: morcovii, sfecla, varza, anghinarea, ţelina, păpădia, prazul sau usturoiul care fluidifică secreţiile bilei, vindecă hepatita şi restabilesc pe cale naturală funcţiile hepatice.

NU: pâinii albe, pastelor făinoase şi produselor de patiserie. Diversele lor forme şi preparări, adeseori foarte apetisante, ascund în realitate absenţa substanţelor vii şi a vitaminelor, aceasta datorându-se lipsei grâului integral şi a tărâţei atât de pregnant revitalizante. În schimb, aceste produse sunt bogate în coloranţi, arome chimice şi diverse alcooluri. Prezenţa atâtor elemente nefaste, combinată cu carenţa în vitamine, enzime şi săruri minerale obosesc rapid ficatul, care nu mai poate asigura digestia şi neutralitatea lor.


DA: pastelor alimentare şi pâinii integrale, care ar trebui să constituie baza alimentaţiei noastre. Într-adevăr, toate vitaminele şi aminoacizii pe care îi putem găsi în făina necernută protejează în mod natural celula hepatică împotriva agresiunii toxinelor.

NU: cărnurilor şi mezelurilor. Să ne reamintim că ele sunt pline de proteine de proastă calitate, „de mâna a doua”, cum s-ar spune, fiind deja folosite de animalele din care provin. Aceste proteine sunt însoţite de toxine şi deşeuri a căror asimilare ne epuizează foarte mult organele digestive. În special mezelurile (dar şi carnea, aproape la fel de mult) conţin diverse substanţe chimice care ne obosesc şi ne mortifică ficatul. Să nu uităm de asemenea, că tocmai ca şi bazele azotate, carnea acidifică sângele şi că un organism acidifiat devine un teren propice dezvoltării unor maladii grave, cum ar fi chiar cancerul.

DA: cerealelor complete (cum ar fi soia), ciupercilor, legumelor uscate, brânzeturilor naturale şi ouălelor, care în viitor vor înlocui cu succes cărnurile şi mezelurile, proteinele lor pure sunt de primă calitate, ele îi permit ficatului să se refacă fără să-l polueze cu toxine.

NU: alimentelor sintetizate chimic, medicamentelor alopate (numai atunci când le putem înlocui cu remedii naturiste, total nenocive), tutunului şi alcoolului. În contact cu aceste veritabile otrăvuri, un mare număr de celule hepatice mor, iar vasele sanguine se rigidizează, devenind mai fragile şi peirzând şi o parte din capacitatea lor circulatorie. Insuficient energizat, oxigenat şi hrănit, ficatul suferă şi se sclerozează. El nu mai are suficientă forţă vitală pentru a reface celulele deteriorate, pentru a elimina colesterolul în exces, pentru a elabora anumite vitamine şi a filtra substanţele nocive. Încetul cu încetul, se instalează astfel o intoxicaţie generală.

DA: alimentelor naturale care ne ajută să ne dezintoxicăm. Dacă vom înlocui otrăvurile alimentare cu elementele de construcţie conţinute în alimentaţia biologică, ficatul se va reconstitui şi va funcţiona din nou la parametrii săi normali.
NU: surmenajului şi sedentarismului, suprasolicitării fizice şi intelectuale, angoasei şi fricii, care constituie tot atâtea otrăvuri ce ne intoxică celulele corpului. Lipsa mişcării sau exerciţiului fizic (cum ar fi gimnastica sau posturile (asana-ele) Yoga) este parţial răspunzătoare de apariţia constipaţiei, ca şi de insuficienţele respiratorii. În aceste condiţii, ficatul nu mai ajunge să elimine din organism o cantitate suficient de mare de deşeuri. Acumularea lor ne poate afecta măduva spinării, durificănd-o, aceasta conducând la paralizie.

DA: relaxării profunde şi exerciţiilor fizice în aer liber (cel mai bine ar fi la mare sau la munte), sau practicii Yoga, care ne vor salva din acest pericol. Atunci când ficatul dispune de timpul necesar eliminării substanţelor nefaste, organismul se dezintoxică mult mai uşor. Aceste tehnici corporale ne aprofundează şi capacitatea respiratorie, prin intermediul căreia ne putem debarasa de aerul viciat, rezidual din plămâni. Ele sunt deci foarte necesare purificării corpului şi ficatului.

Unele dintre aceste reguli sau principii de bază ne pot părea prea severe şi limitative. Trebuie însă să realizăm că ele constituie baza unei cunoaşteri care ne este vitală. Este o prostie crasă să neglijăm aceste reguli pline de bun simţ sub pretextul că suntem interesaţi în primul rând de spirit şi mai puţin de trup (aşa cum, din neînţelegere şi lipsă de maturitate au tendinţa să facă şi unii yoghini începători), pentru că un trup bolnav se va aşeza implacabil de-a curmezişul spiritualizării noastre forţate. Să nu uităm acel înţelept dicton latin „MENS SANA IN CORPORE SANO” (Minte sănătoasă în corp sănătos”); bolile ne handicapează, frânându-ne dezvoltarea sau ascensiunea spirituală şi concentrându-ne uneori foarte eficient realizarea aspiraţiilor şi idealurilor noastre înalte. De fapt, orice boală trădează un anumit dezechilibru în fiinţă. Cunoaşterea mecanismelor prin care sănătatea noastră se poate deregla ne permite să învătăm şi să folosim nenumărate metode pentru a o restabili. La fel cum un bun meşteşugar lucrează cu instrumente foarte bune, şi noi trebuie să ne ameliorăm starea principalului nostru instrument: corpul. Redobândindu-ne sau păstrându-ne nealterată starea de sănătate, eliberăm forţele binefăcătoare care erau ascunse în noi înşine, putând de acum înainte să folosim inteligent aceste forţe pentru realizarea ideilor noastre creatoare.
Instrumentul este deci corpul, iar o piesă esenţială a acestuia este ficatul, care îndeplineşte atât funcţia de”gară de triaj” cât şi cele de centru distribuitor, uzină chimică şi centru anti-otrăvuri în organismul nostru.Trebuie deci să-l protejăm cu deosebită grijă şi să reţinem foarte bine următoarele 10 precepte de aur care, dacă vor fi cu adevărat respectate, ne vor menţine mereu ficatul într-o condiţie excelentă:
1) Ne vom obosi totdeauna ficatul aducându-i o alimentaţie plină de deşeuri şi toxine;
2) Ne vom otrăvi ficatul lipsindu-l de alimentele bogate în celuloză, care accelerează evacuarea deseurilor;
3) Ne vom deteriora sau agresa totdeauna ficatul cu alcool sau cu tutun;
4) Ne vom slăbi puterea de apărare a ficatului consumând numai alimente acide şi azotate;
5) Ne vom distruge ficatul cu alimente denaturate sau printr-un abuz de medicamente chimice.
6) Ne vom surmena niciodată ficatul printr-un exces de hrană;
7) Vom cere totdeauna ficatului eforturi suplimentare administrându-i alimente greu digerabile;
8) Ne vom usca ficatul pritr-o circulaţie sanguină deficitară care nu-i aduce sânge proaspăt;
9) Ne vom sufoca totdeauna ficatul privându-l de oxigen;
10) Ne vom congestiona totdeauna ficatul refuzăndu-i o dietă hidrică care i-ar permite să respire şi să se odihnească.